1. ACASA
  2. Interviuri
  3. Judoka Andreea Chițu împlineşte 29 de ani. Ce dorinţe are sportiva noastră
Judoka Andreea Chițu împlineşte 29 de ani. Ce dorinţe are sportiva noastră
0

Judoka Andreea Chițu împlineşte 29 de ani. Ce dorinţe are sportiva noastră

0
0

Judoka Andreea Chițu, care împlinește duminică 29 de ani, a declarat că de ziua sa își dorește sănătate și succese în competițiile sportive.

”De ziua mea îmi doresc sănătate și succese în viitoarele competiții sportive”, a menționat Andreea Chițu, conform Agerpres.

În continuare, ea a precizat: ”Aniversarea o sărbătorim în familie, acasă, la Giurgiu. Sunt cu mama, tata, fratele, soția lui, cu iubitul meu, ne simțim bine. De fapt este o sărbătoare dublă, pentru că marcăm și botezul nepoatei mele, fata fratelui”.

Legat de activitatea sa sportivă, al doilea său concurs din acest an este competiția de Grand Slam de la Ekaterinburg (Rusia), programată în data de 20 mai, după participarea la Europene.

”Am străbătut o perioadă de 7 luni de zile departe de tatami, după intervenția chirurgicală. A fost cea mai mare întrerupere de activitate din toată cariera mea. Acum mă simt bine și mă pregătesc pentru competiția de Grand Slam de la Ekaterinburg, care începe la 20 mai”, a arătat sportiva.

Integral pe realitatea.net