Dumitru Graur: Domnule Cozmin Guşă, care este semnificaţia celui de-al doilea prenume al dvs., Horea?!

Cozmin Guşă: (zâmbeşte) E o alegere a mamei mele. Naşii de botez mi-au dat doar numele de Cozmin, mama în schimb a preferat să să mă numesc şi Horea, dintr-un motiv simplu, legat de tatăl ei, ţăran vânjos, puternic, care avea şi darul cântatului, şi în tradiţia ardelenească „Horea” e cel care „horeşte”; dar şi de tata, care la origine nu era ardelean, el este din Vlad Ţepeş, comuna Comana, lângă Bucureşti, dar din tinereţe a plecat la Timişoara şi cea mai mare parte din viaţa a petrecut-o la Câmpia Turzii, acolo unde m-am născut eu. Şi el era un cântăreţ de renume local, evident în timpul liber, şi aşa mi-a zis mama mie, un prenume care mi s-a potrivit! Nu pot să spun că sunt la fel de talentat ca taică-miu, dar în momentul în care mai beau un spriţ cu prietenii fie cântăm muzică populară, dacă suntem în Ardeal, fie cântăm romanţe şi sunt unul dintre solişti. Dau tonul. De obicei în grupul de prieteni mai sunt profesionişti, gen Aurel Tămaş sau Dinu Iancu Sălăjanu şi ne place să-i acompaniem. Deci, Horea, de la „a hori” (a cânta o horă, din gură sau la fluier, conf. DEX – n.n.)…

În tradiţia ardelenească prenumele este de asemenea cunoscut prin apartenenţa la grupul de martiri Horea, Cloşca şi Crişan…

Dar şi acel Horea era vestit tot pentru ştiinţa lui de a hori.

Sportul m-a pasionat de copil

Ce v-a atras la Federaţia de Judo? Aţi practicat acest sport?

Doar ca amator, din când în când, dar am asistat la foarte multe concursuri în calitate de părinte-susţinător. Fiind şi unul dintre susţinătorii federaţiei (material – n.n.) în ultimii opt-nouă ani, mergeam cu fiul meu în stagii de pregătire sau în apropierea unui concurs şi mai intram pe tatami. Fie cu câte un preşedinte de federaţie, cum a fost Doru Sapta, care a fost un mare judokan, fie cu câte un sportiv, fie chiar cu fii-miu. Sau cu câte un antrenor. Fiindcă eram foarte curios să văd cum e în chimonou şi să văd cum rezist la atacurile unor profesionişti. Eu în copilărie am trăit mult timp la ţară, în statul natal al mamei, Ciugud, lângă Alba Iulia şi acolo trebuia să-ţi dovedeşti bărbăţia prin trântă. Şi eram bun la trântă, nu mă bătea nimeni din sat la categoria mea de vârstă – dar sigur, asta nu m-a ajutat să rezist decât 20-30 de secunde în contactul cu un judokan profesionist.

Integram pe apsmedia.ro