
Judo: Cleonia Rîciu a cucerit prima medalie pentru România la CM de juniori de la Zagreb
Sportiva Cleonia Rîciu a câştigat, joi, medalia de bronz la Campionatul Mondial de judo pentru juniori, care se desfăşoară, în perioada 18-22 octombrie, în capitala Croaţiei, la Zagreb.
În primul meci de la categoria 52 de kilograme, Rîciu a învins-o pe irlandeza Sarah Ogara, iar în turul următor, a dispus de Marie Besson din Canada. În sferturi de finala, românca a pierdut în faţa mongolezei Khorloodoi Bishrlet, dar în recalificări a câştigat întâlnirea cu azera Buyankhishig Purevsuren şi a acces în finala pentru medalia de bronz.
În ultima luptă, Cleonia Rîciu a învins-o la puncte pe belgianca Myriam Blavier şi a adus prima medalie pentru delegaţia României la întrecerea supremă a juniorilor.
La aceeaşi categorie, Cătălina Şchiopu a terminat concursul pe locul 7. Cleonia Rîciu are 19 ani şi este componentă a clubului CSU Craiova. Ea este antrenata la lotul naţional de junioare de Geanina Andreica.